Mai precis, printr-o hotărâre pronunțată recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de constatare a nulității absolute a clauzelor care stipulau comisioane de plătit de furnizor pentru comercializarea produselor alimentare în cadrul supermagazinelor și, respectiv, a clauzei de reducere (risturnă) contractuală.
Soluția vine în contextul unei practici judiciare complexe cu privire la problema potențialului caracterul abuziv al unor asemenea înțelegeri în raporturile dintre profesioniști, precum și a unui cadru legislativ în continuă schimbare. Confirmarea legalității acestor clauze este importantă atât juridc, cât și comercial.
Nicolae Viorel Dinu, Partener Bondoc și Asociații, coordonatorul practicii de litigii: “Am obținut un succes complet într-un litigiu în care instanțele judecătorești au confirmat caracterul excepțional al pretinselor motive legale care se circumscriu conceptului de “clauze abuzive” și că acestea nu se regăseau în contractele analizate. Orice decizie luată în această materie este importantă, întrucât echilibrul unor comportamente de piață și modul de aplicare a unor principii de drept de bază se raportează la orientările jurisprudențiale aplicabile sub un anumit cadru legal.”
Din echipa Bondoc și Asociații care a instrumentat aceasta cauză a făcut parte și Mihai Vlasceanu, avocat senior.
Bondoc și Asociații obține câștig de cauză într-un litigiu privind validitatea contractelor încheiate de lanțurile de supermagazine
- Details
- By DRC Team
- Hits: 659
Practica de litigii a Bondoc și Asociații a înregistrat un nou succes judiciar într-o speță de nișă. Aceasta a privit mecanismele contractuale pentru asigurarea aprovizionării cu produse alimentare. Mai precis, printr-o hotărâre pronunțată recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de constatare a nulității absolute a clauzelor care stipulau comisioane de plătit de furnizor pentru comercializarea produselor alimentare în cadrul supermagazinelor și, respectiv, a clauzei de reducere (risturnă) contractuală.
ADR & Conflict Resolution
Băncile şi-au crescut apetitul de negociere, numărul împăcărilor cu consumatorii a crescut cu 85% în cadrul CSALB
Băncile şi-au crescut apetitul de negociere, iar numărul împăcărilor cu consumatorii a crescut cu 85% în cadrul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).