Numărul cererilor depuse în 2020 pentru soluţionarea litigiilor în domeniul bancar a crescut cu 18% faţă de anul anterior, până la aproape 2.500, potrivit datelor prezentate, miercuri, de directorul general al Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), Liviu Fenoghen, într-o conferinţă de specialitate.
"În ceea ce priveşte numărul de cereri pe care le-am înregistrat anul trecut, acesta a crescut faţă de 2019, de la 2.117 cereri la 2.498 de cereri. Această creştere nu e neapărat o bucurie, pentru că fiecare cerere reprezintă un necaz pe care îl are un consumator în raport cu banca, în raport cu un IFN. Diferenţa faţă de anul anterior este undeva la 18 procente în plus în anul 2020. Vorbim despre o creştere organică, normală faţă de anii anteriori. Din totalul cererilor înregistrate, 1.920 sunt pentru bănci şi aproape 580 pentru IFN-uri", a declarat Fenoghen.
Conform statisticii CSALB, în cursul anului trecut, numărul dosarelor (cereri acceptate de bănci sau IFN-uri spre negociere) a scăzut cu 14% faţă de datele din 2019, ajungând la 569, de la 664.
De asemenea, numărul cererilor soluţionate amiabil direct de părţi, dar după sesizarea CSALB, a înregistrat un salt de 32%, de la an la an, respectiv 323 de astfel de solicitări.
Potrivit sursei citate, în cursul anului 2020, numărul total de cereri clasate de bănci s-a situat la 1.040, dintre care pentru 260 se estima că băncile puteau intra în conciliere, motivele de clasare fiind considerate nejustificate. În acelaşi context, 435 de cereri (cereri de radiere din Biroul de Credit, solicitări referitoare la creditele de tip "Prima Casă", creanţe cesionate etc.) au fost clasate din motive obiective.
Pe segmentul IFN, datele centralizate de CSALB relevă faptul că, în 2020, consumatorii au trimis către acestea 576 de cereri şi doar 22 astfel de solicitări s-au transformat în dosare, adică au fost acceptate pentru soluţionare. Totodată, alte 63 de cereri au fost soluţionate amiabil, fără parcurgerea procesului de conciliere.
La nivel general, valoarea beneficiilor obţinute din negocierile consumatori - bănci /IFN a depăşit patru milioane de euro, în cei cinci ani de activitate a CSALB, din care 1,338 milioane de euro doar în 2020. În această marjă, valoarea medie a beneficiilor pentru fiecare dosar finalizat prin împăcarea părţilor a ajuns la 3.700 de euro, de la 2.700 de euro, în 2019.
În plus, 69% dintre dosarele încheiate prin împăcarea părţilor au valoarea de sub 5.000 de euro, iar 31% depăşesc acest cuantum.
Pe parcursul anului anterior au fost înregistrate 360 de hotărâri (dosare în care părţile s-au împăcat), notează CSALB.
Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a organizat, miercuri, în regim online, conferinţa de presă anuală.
CSALB: Numărul cererilor depuse anul trecut pentru soluţionarea litigiilor în domeniul bancar, în creştere cu 18%
- Details
- By MT
- Hits: 1078
Numărul cererilor depuse în 2020 pentru soluţionarea litigiilor în domeniul bancar a crescut cu 18% faţă de anul anterior, până la aproape 2.500, potrivit datelor prezentate de directorul general al Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), Liviu Fenoghen, într-o conferinţă de specialitate.