Pop Briciu Crai Attornyes at Law (PBCA) în colaborare cu Mona Soltan Law Office (MSLaw) au reprezentant cu succes în fața instanțelor române unul dintre cei mai importanți antreprenori la nivel global, reușind să securizeze pentru client hotărârile instanței arbitrale privind pretenții de peste 250 de milioane de lei obținute de antreprenor în legătură cu un semnificativ proiect de infrastructură.
Echipa coordonată de Traian Briciu (Partener fondator al PBCA) și Mona Soltan (Partener fondator MSLaw) a fost formată din Andreea Păcăleanu (Asociat senior manager PBCA), Nicoleta Vădeanu (Asociat senior PBCA) și Alexandra Dan (Asociat senior MSLaw).
În cadrul celor două acțiuni în anulare instanțele române au analizat probleme de drept specifice contractelor FIDIC privind interpretarea clauzei arbitrale, respectarea legislației achizițiilor publice în legătură cu modificarea contractelor sau obligativitatea parcurgerii procedurii DAB.
De asemenea, instanțele române s-au pronunțat pe una dintre cele mai dezbătute chestiuni în practică în legătură cu arbitrajele de construcții din perioada 2010 - 2018, respectiv - instanța arbitrală competentă să soluționeze astfel de dispute arbitrale - Curtea Internaţională de Arbitraj - ICC Paris sau Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Această victorie arată valoarea adăugată pe care o poate aduce unui asemenea proiect mixul dintre experiența unui avocat pledant de elită și know-how-ul unuia dintre cei mai apreciați avocați din domeniul construcțiilor.
Pop Briciu Crai Attorneys at Law în colaborare cu Mona Soltan Law Office au obținut o victorie importantă într-un litigiu de peste 250 mil. lei
- Details
- By George Stoica
- Hits: 721
Echipa coordonată de Traian Briciu (Partener fondator al PBCA) și Mona Soltan (Partener fondator MSLaw) a fost formată din Andreea Păcăleanu (Asociat senior manager PBCA), Nicoleta Vădeanu (Asociat senior PBCA) și Alexandra Dan (Asociat senior MSLaw).