Cum arată portofoliul de mandate al practicii de Dispute Resolution de la GNP - Guia Naghi & Partners și cum lucrează echipa. Creștere accelerată a numărului de dosare și de clienți noi, în 2022

Proiectele gestionate de GNP sunt, în general, foarte complexe și necesită un înalt grad de specializare, deoarece implică adoptarea unor strategii care se bazează atât pe cunoștințe aprofundate ale diverselor ramuri de drept aplicabile, cât și pe o abordare creativă a problematicii fiecărui proiect. „Pentru a răspunde cât mai fidel cerințelor clienților noștri și pentru a oferi cele mai potrivite și inovative soluții, avem o echipă  de avocați dedicați exclusiv echipei de litigii, având un grad ridicat de senioritate, fiecare specializați în diverse ramuri de drept. Abordarea noastră este în general multidisciplinară, astfel încât în mandatele de Dispute Resolution sunt implicați îndeaproape specialiștii din echipele consultanță”, punctează  Octavian Adam, Partener, Liderul departamentului de Dispute Resolution din cadrul GNP - Guia Naghi și Partenerii..

Odată cu ridicarea restricțiilor impuse de pandemie și cu reluarea controalelor derulate de autorităților publice, se observă o tendință de creștere a activității avocaților axați pe segmentul Dispute Resolution. La nivelul GNP - Guia Naghi și Partenerii, se înregistează o majorare exponențială a numărului de mandate și de clienți noi. Cele mai multe dintre aceste proiecte pleacă de la intensificarea controalelor derulate de instituțiile statului. În plus, specialiștii firmei au constatat și o creștere a dosarelor care implică dispute între profesioniști.

„În cursul acestui an, am primit mandate atât de la clienți noi, cât și de la clienții existenți. Mandatele noastre au continuat în materia dreptului concurenței, însă ne bucurăm să observăm și o diversificare a portofoliului atât în aria de reglementare și control, cât și litigii  comerciale, IP sau litigii specifice industriei farmaceutice. De asemenea, creșterile de prețuri și întreruperile pe lanțurile de aprovizionare cu care se confruntă o bună parte din mediul de afaceri, precum și legislația adoptată în perioada recentă, cu puternic impact asupra afacerilor clienților noștri, vor contribui la creșterea numărului litigiilor în perioada următoare. Mai mult decât atât, întreaga practică a GNP a fost în continuă creștere, iar dimensiunea activității în departamentul de Dispute Resolution reflectă și mandatele complexe și numeroase primite pe aria de dreptul concurenței, pharma și practica de drept comercial și societar”, explică Octavian Adam, Partener, Liderul departamentului de Dispute Resolution din cadrul GNP - Guia Naghi și Partenerii.

Echipa de avocați este implicată în dosare diverse, care vizează atât asistența pe parcursul desfășurării procedurilor pre-litigioase (de exemplu, pe durata controalelor efectuate de autoritățile publice), cât și reprezentarea în litigii în diverse arii ale dreptului material, precum concurență, pharma, administrativ, reglementări sectoriale, achiziții publice, civil, comercial, protecția consumatorilor, proprietate intelectuală.

Interlocutorul nostru subliniază că proiectele gestionate de GNP sunt, în general, foarte complexe și necesită un înalt grad de specializare, deoarece implică adoptarea unor strategii care se bazează atât pe cunoștințe aprofundate ale diverselor ramuri de drept aplicabile, cât și pe o abordare creativă a problematicii fiecărui proiect. „Pentru a răspunde cât mai fidel cerințelor clienților noștri și pentru a oferi cele mai potrivite și inovative soluții, avem o echipă  de avocați dedicați exclusiv echipei de litigii, având un grad ridicat de senioritate, fiecare specializați în diverse ramuri de drept. Abordarea noastră este în general multidisciplinară, astfel încât în mandatele de Dispute Resolution sunt implicați îndeaproape specialiștii din echipele consultanță”, punctează Partenerul GNP.

Intensificarea activității în această arie de practică a dus, în ultimul an, la continuarea extinderii echipei de litigii. În 2022, GNP a cooptat doi noi avocați colaboratori. Recrutarea unor experți noi a fost dictată și de dificultatea și de numărul mandatelor primite în ultima perioadă, perioadă în care portofoliul de clienți și de proiecte al echipei s-a extins cu mandate noi.

„Echipa noastră a gestionat portofolii de dosare noi pentru producători de medicamente inovative, pentru societăți importante din domeniul asigurărilor, lanțuri mari de farmacii,  retaileri, dar și societăți locale, cu sau fără prezență internațională (din domeniul oil & gas, start-ups, mici producători etc.). Echipa s-a bucurat de mai multe soluții favorabile definitive în materie de concurență, concurență neloială, anularea unor acte normative emise de administrații portuare, anularea unor acte de impunere, achiziții publice sau un proiect de achiziții private de importanță strategică pentru sistemul național de transport al produselor petroliere”, precizează Octavian Adam.

Noul an judecătoresc vine cu alte mandate complexe


Începerea noului an judecătoresc reprezintă un moment important în activitatea avocaților specializați pe zona de litigii, momentul fiind marcat de o creștere a numărului de mandate complexe, precum și de diversificarea portofoliului. Noile proiecte ridică multe controverse dificile, inclusiv de drept constituțional, unional și internațional.

În acest context, practica GNP de litigii continuă și în această toamnă trendul ascendent început încă de la înființare, numărul dosarelor în curs fiind în continuă creștere, fără a lua în calcul proiectele pre-litigioase aflate în gestiunea echipei.

Pe lângă litigiile în materia contenciosului administrativ împotriva autorităților publice și de reglementare, clienții le-au solicitat experților GNP suportul din ce în ce mai mult în litigii fiscale, în materia achizițiilor publice, precum și în materie de răspundere a platformelor sau în legătură cu proprietatea intelectuală.

„Prima jumătate a anului 2022 a adus mandate noi și variate în cadrul practicii de litigii, cu preponderență din sfera dreptului concurenței și a legislației vizând reglementarea și funcționarea activității societăților de asigurare. Astfel, întrucât prima jumătate a acestui an a marcat comunicarea deciziilor autorității de concurență emise la finalul anului 2021, societatea noastră a preluat sau a continuat, după caz, mandatele în legătură cu contestarea amenzilor aplicate de Consiliul Concurenței. De asemenea, în prima parte a anului 2022, echipa de litigii a asistat unul dintre principalii actori din industria de gaze naturale în soluționarea unei dispute în legătură cu executarea unui contract de lucrări publice”, arată avocatul.

În plus, portofoliul de mandate al GNP vizează și proceduri administrative desfășurate în industria asigurărilor, farmaceutică, retail sau petrol și gaze, precum și litigii între profesioniști (comerciale). Separat, avocaților le-au fost încredințate dosare de dreptul muncii sau dreptul proprietății intelectuale și protecția datelor cu caracter personal. „Având în vedere dezvoltarea acestor practici în cadrul GNP și know-how-ul existent, suntem încântați să putem asista clienții în fața instanțelor cu privire la aceste aspecte”, mai spune Octavian Adam.

Totodată, în a doua jumătate a acestui an, au fost demarate controale operative la nivelul întregii țări în legătură cu decontarea medicamentelor eliberate de farmacii, astfel încât la acest moment jucătorii din industria de retail al medicamentelor eliberate pe bază de prescripție medicală se concentrează în direcția combaterii rezultatelor acestor controale. Echipa de Dispute Resolution, alături de colegii din echipa Pharma, asistă multiple lanțuri de farmacii în pregătirea apărărilor și a adoptării celor mai bune strategii care ar putea fi urmate în cazul unor potențiale litigii.

„În ultima perioadă am primit mandate noi atât de la clienții existenți, cât și de la clienți noi. Profilul clienților noștri este diversificat, aceștia provenind din varii industrii, însă observăm o creștere a mandatelor pentru clienții din industria farmaceutică, financiară și retail. Entitățile care ne solicită suportul sunt în general mari jucători de pe piața internațională, însă observăm o tendință crescătoare în privința serviciilor solicitate de societățile locale sau start-up-uri. Urmărim ca portofoliul nostru de clienți să rămână diversificat și vom continua să ne selectăm mandatele în funcție de complexitatea acestora, dar și de profilul nostru în piață și domeniile de excelență ale avocaților noștri”, detaliază profesionistul GNP.

În ultimele 12 luni, avocații firmei au primit și un mandat într-o dispută arbitrală, care s-a încheiat cu o tranzacție. De asemenea, echipa de litigii a GNP continuă să asigure reprezentare în mandatele primite anterior și, potrivit interlocutorului BizLawyer, se observă o revenire a mandatelor privind arbitrajele în fața comisiilor speciale organizate în industrii reglementate (spre exemplu, industria farmaceutică).  

„Deși nu avem o practică de Penal-Comercial, clienții apelează uneori la serviciile noastre în dosare legate de criminalitate economică, pentru acele aspecte ce țin de competențele noastre (societar-comercial, achiziții publice, concurență și ajutoare de stat etc.). Cazuistica legată de criminalitate economică presupune o abordare multidisciplinară, cu care suntem familiarizați, astfel încât avocații noștri au fost și sunt implicați în acest tip de dosare, în strânsă colaborare cu avocați specializați de drept penal, cu care am dezvoltat relații de încredere și cooperare de-a lungul timpului”, completează Octavian Adam.

Avocatul amintește faptul că portofoliul firmei este reprezentat în general de mandate care necesită un grad înalt de specializare și care au o complexitate ridicată. El dă ca exemplu dosarele din domeniul concurenței, care presupun un probatoriu complex, studii econometrice și o abordare adaptată activității fiecărui client.

„În ultimul an am abordat aceste mandate cu o perspectivă nouă, identificând erori procedurale săvârșite la nivelul autorității, care au presupus o strategie creativă. De asemenea, fiecare dosar presupune strategii complexe în care sunt implicate mai multe echipe (concurență, farma, comercial). De asemenea, asigurăm asistență în acțiuni care vizează acordarea de despăgubiri, fie împotriva Statului și autorităților publice, fie derivând din încălcarea normelor de concurență, constatate de autoritatea națională sau de Comisia Europeană. Și în acest caz, având în vedere actualizarea și noutatea legislației și fazele incipiente ale dosarelor de această natură, sunt multe aspecte nelămurite care, cel mai probabil, își vor găsi rezolvarea în fața forumurilor competente de la nivel național sau unional. Portofoliile din zona de reglementare în domeniul asigurărilor implică de asemenea strategii și perspective noi, ținând cont de legislația europeană și de practica autorităților Uniunii cu atribuții în domeniu. Alături de echipa de Consumer Protection, care este alături de clienții noștri în timpul controalelor și investigațiilor, ne-am confruntat cu mandate extrem de provocatoare în scopul evitării situațiilor litigioase, iar alături de colegii din echipa de Pharma & Life Sciences am asistat producători de medicamente în dosare cu puternic impact financiar”, explică Partenerul GNP.

Octavian Adam nu crede că se poate vorbi despre un singur mandat foarte complex în condițiile în care portofoliul firmei conține mai multe mandate cu o complexitate extrem de ridicată și care implică discuții multidisciplinare și caracter de noutate.

Mandatele care au prezentat cele mai multe provocări au fost cele din industrii de nișă, înalt specializate, cum ar fi pilotajul maritim și zonele libere, sau activitatea autorităților de reglementare în care nu există o jurisprudență conturată ca urmare a schimbării practicii și abordării autorităților publice.

În cadrul acestor proiecte, scopul mandatelor GNP a fost în principal de a îndrepta problemele născute în practică de-a lungul chiar a zeci de ani ca urmare a legislației deficitare sau a supra reglementării. Aceste mandate au implicat acțiuni împotriva actelor normative, trimiteri preliminare și excepții de neconstituționalitate.

De asemenea, alte mandate spectaculoase privesc dispute în materia achizițiilor publice și industria pharma, care au prezentat multe provocări din perspectivă procedurală, cercetarea și discuțiile strategice interdisciplinare necesitând o abordare inovativă și creativă din partea avocaților.

GNP are în echipă avocați care sunt recunoscuți în piața drept pioneri pentru argumentația creativă promovată în litigii de concurență sau alte litigii.

În prezent, firma de avocatură asigură reprezentarea în aproximativ zece mandate în cauze aflate pe rolul Curții Constituționale, în vederea promovării intereselor clienților.

Oamenii sunt cea mai valoroasă resursă


Politica organizațională a GNP se bazează foarte mult pe resursa umană. Pentru firma de avocatură cea mai mare valoare sunt oamenii, atât cei cu care lucrează, cât și cei pentru care lucrează.

„Cu privire la oamenii cu care lucrăm, ne mândrim cu o echipă de avocați specializați și curioși, care acceptă provocările și care vor căuta și vor găsi soluțiile potrivite fiecărui litigiu. În acest scop, echipa de litigii, precum și întreaga echipă GNP, încearcă constant să ofere un mediu propice și prietenos dezvoltării abilităților fiecărui colaborator, în special pe plan profesional, dar și pe plan personal. În același timp, echipa GNP dorește valorificarea creativității oamenilor din echipă, sens în care aspirăm constant să menținem un echilibru care să asigure dezvoltarea multilaterală și pluridisciplinară a fiecărui membru al echipei. De asemenea, pe lângă specializarea avocaților din echipa de litigii, care au dobândit experiență anterior în cadrul unor case de avocatură cu tradiție pe piața avocaturii, reprezentarea în instanță este întărită de o extraordinară colaborare cu colegii din diferitele practici din cadrul GNP, în funcție de specificul fiecărui caz. Colaborarea și comunicarea dintre avocații echipei de litigii și colegii din echipele de consultanță este nelipsită din pregătirea strategiilor și argumentelor în litigiile gestionate de echipa de litigii GNP. În ce privește oamenii pentru care lucrăm, relațiile de strânsă colaborare cu clienții noștri, înțelegerea și cunoașterea industriilor în care aceștia activează, precum și comunicarea ne permit să asigurăm asistență personalizată și adaptată nevoilor și obiectivelor clienților noștri. De asemenea, franchețea, gândirea creativă și pregătirea minuțioasă a strategiei procesuale, precum și a termenelor de judecată sunt alte calități care au fost apreciate de clienții noștri. Propunem clienților noștri doar abordările în care avem încredere, chiar dacă multe dintre dosarele pe care le gestionăm presupun abordări inovatoare”, argumentează Partenerul GNP.

Pentru a veni în întâmpinarea clienților săi atunci când se confruntă cu situații complexe particulare, GNP asigură mai întâi un parteneriat veritabil astfel încât împreună să poată alege cele mai potrivite soluții. Avocații firmei sunt adepții soluțiilor creative la problemele controversate și provocatoare și, ținând cont de portofoliul proiectelor multidisciplinare cu care se confruntă, GNP și-a consolidat o rețea de parteneri strategici pentru asistența în domenii specializate. GNP colaborează îndeaproape cu specialiști și consultanți din diverse domenii (tehnologia informației, fiscal, economie, business, energie, contabilitate  etc.). De asemenea, având în vedere că o mare parte dintre avocații din echipa firmei provin din companii afiliate Big4, GNP și-a consolidat o rețea de parteneri suficientă pentru a răspunde nevoilor clienților și pentru a oferi servicii integrate.

Practica de Dispute Resolution este una dintre principalele arii ale GNP, astfel încât activitatea în cadrul departamentului se reflectă în activitatea totală a societății de avocatură.

„Credem că trendul observat în cursul acestui an se va păstra și în viitor, astfel încât așteptările și viziunea noastră sunt în sensul creșterii ponderii activității practicii, prin dezvoltarea rețelei de clienți și de portofolii”, conchide Octavian Adam.