După un litigiu îndelungat, care a presupus parcurgerea căilor ordinare și extraordinare de atac, Curtea de Apel București a confirmat, cu titlu definitiv, legalitatea autorizației de construire obținută de una dintre cele mai importante companii de pe piața produselor alimentare din România.
Soluția prezintă relevanță în domeniul construcțiilor, fiind rezultatul analizei unui act complex de autorizare, emis cu privire la un imobil situat într-o zonă de protecție din centrul capitalei.
Cu această ocazie, instanța de control judiciar a stabilit criterii concrete în funcție de care poate fi evaluată legalitatea autorizațiilor de construire, mai ales sub aspectul noțiunilor uzitate de legiuitor, dar care nu beneficiază de o definiție legală. Printre altele, Curtea a concluzionat că, în materie de vecinătate, trebuie avute în vedere imobilele ce prezintă un hotar comun, chestiune care se traduce în planul construcțiilor prin alipirea la calcan.
Autorizația de construire cu privire la care a fost inițiat litigiul are în vedere dezvoltarea sediului administrativ central al companiei, prin edificarea unei construcții moderne, dar în același timp armonizate cu valoarea și caracterul urbanistic al zonei.
PBC Attorneys at Law a reprezentat societatea în toate etapele procesuale, echipa implicată fiind formată din: Adriana Crai – Managing Partner, Ioana Viorică – Senior Managing Associate și Andreea Darie – Associate.