Bondoc și Asociații SCA a obținut anularea unei executări silite într-o cauză cu implicații juridice relevante. Ioana Katona (Partener) și Horea Ile (Associate), în prim plan

Echipa de litigii a Bondoc și Asociații SCA a obținut, pentru un important jucător din piața de energie, o soluție definitivă de anulare a executării silite civile și a tuturor actelor de executare, precum și restituirea sumelor poprite. 

Cauza a vizat aspecte juridice relevante privind imputația plății și executarea silită a dobânzilor legale penalizatoare. Instanța a confirmat că plata imputată de debitor asupra debitului principal prevalează, în circumstanțele cauzei, și că dobânzile calculate unilateral de creditor, neconfirmate printr-un titlu executoriu distinct, nu pot fi executate silit. 

Soluția reflectă importanța delimitării clare între creanțele constatate prin titlu executoriu și pretențiile accesorii care nu pot fi urmărite în lipsa unei consacrări exprese. 

Această cauză reconfirmă capacitatea echipei Bondoc și Asociații SCA de a aborda și gestiona problematici juridice complexe, inclusiv într-un domeniu procedural tradițional, al executării creanțelor civile. 

Echipa care a gestionat această cauză din partea Bondoc și Asociații SCA a fost alcătuită din av. Ioana Katona, Partener și av. Horea Ile, Associate.