Un nou succes al echipei KPMG Legal | Recunoașterea dreptului de deducere a TVA aferentă unor facturi de achiziție emise de furnizori în timpul perioadei de inactivitate

Hotărârea favorabilă obținută de către KPMG Legal a vizat interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în materie de TVA, respectiv dacă intenția reală a legiuitorului și interpretarea corectă a legislației relevante este aceea de a refuza dreptul de deducere unui contribuabil, doar în perioada în care acesta a fost declarat inactiv, contribuabilul având posibilitatea de a-și exercita dreptul de deducere a TVA, ulterior re-activării acestuia (fapt susținut și de către prevederile art. 1472, alin. (2) din Codul Fiscal), respectiv după îndeplinirea obligațiilor formale din cauza cărora a fost declarat inactiv.

În acest sens, un prim succes a fost admiterea de către Curtea de Apel București a cererii formulate și susținută de echipa KPMG Legal de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu două întrebări preliminare care au vizat interpretarea articolelor 213, 214 și 273 din Directiva 2006/112/CEE privind sistemul comun al TVA.

Astfel, în lumina interpretării oferite de Curtea de Justiție a Uniunii Europene la întrebările preliminare adresate, Curtea de Apel București a confirmat în fond că înregistrarea în scopuri de TVA prevăzută la articolul 214 din Directiva 2006/112/CEE, precum și obligația persoanei impozabile de a declara când își începe, când își modifică sau când își încetează activitatea, prevăzută la articolul 213 din această directivă, nu constituie decât cerințe de formă în scopul controlului, care nu pot pune în discuție în special dreptul de deducere a TVA-ului, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile materiale care dau naștere acestui drept (a se vedea în acest sens în special Hotărârea Nidera Handelscompagnie, C-385/09, EU:C:2010:627, punctul 50, Hotărârea Toth, C-324/1 I, EU:C:2012:549, punctul 32, şi Hotărârea Ablessio, C-527111, EU:C:2013:168, punctul 32).

Un alt aspect important al litigiului fiscal reținut de către instanța națională, în acord cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, a vizat faptul că exercitarea dreptului de deducere în materia TVA este supusă în mod esențial, ca şi condiție de fond, cerinței ca bunurile sau serviciile invocate pentru a justifica dreptul menționat să fie utilizate în aval de către persoana impozabilă în scopul operațiunilor taxabile ale acesteia. În ce privește cerințele de formă, între acestea se numără și cele ca persoana impozabilă să dețină o factură întocmită în conformitate cu norma juridică relevantă sau să existe înregistrare în scop de TVA, cu mențiunea că dreptul de deducere nu poate fi refuzat în principiu de organul fiscal dacă anumite cerințe de formă au fost omise de persoana impozabilă.

De asemenea, având în vedere aceste considerații, Curtea de Apel București a reținut că Directiva 2006/112/CEE, în special articolele 213, 214 şi 273 din aceasta, trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care permite administrației fiscale să refuze, unei persoane impozabile care a efectuat achiziții în perioada în care numărul de identificare în scopuri de TVA a fost anulat ca urmare a neprezentării unor declarații fiscale, dreptul de deducere a TVA-ului aferent acestor achiziții, prin declarații privind TVA-ul prezentate sau prin facturi emise, ulterior reactivării numărului său de identificare, pentru simplul motiv că aceste achiziții au avut loc în perioada de dezactivare, în condițiile în care cerințele de fond sunt îndeplinite, iar dreptul de deducere nu este invocat în mod fraudulos sau abuziv.

La începutul lunii noiembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile declarate de autoritățile fiscale, validând hotărârea Curții de Apel București, care a rămas astfel definitivă.