Șerban Iosifescu, reprezentat de Niculeasa Law Firm, prin avocații MĂDĂLIN-IRINEL NICULEASA și SIMONA BRĂILEANU, a obținut confirmarea definitivă a Curții de Apel București cu privire la caracterul nelegal al revocării sale din funcția de Președinte al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP).
Dincolo de aspectele de ordin procedural, soluția obținută de echipa Niculeasa Law Firm este remarcabilă prin raportare la chestiunile substanțiale analizate și deslușite de către instanța de contencios administrativ, într-un litigiu ce a antamat probleme complexe de drept ivite la granița dintre dreptul administrativ și dreptul muncii.
Curtea de Apel București se apleacă cu prioritate asupra valabilității consimțământului exprimat de ministrul educației în funcție la data formulării cererii de menținere în funcția de Președinte al ARACIP pentru o durată de 3 ani peste vârsta standard de pensionare și stabilește faptul că acordul scris al ministrului este valabil exprimat și produce efecte juridice fără a fi necesară emiterea unui ordin de menținere în funcție. De altfel, lipsa unui ordin de menținere în funcție este consecința culpei Ministerului Educației de a nu fi parcurs procedura administrativă corespunzătoare în vederea emiterii sale și a culpei ministrului educației de a nu fi emis efectiv un astfel de ordin de aprobare a prelungirii raporturilor de serviciu.
Deopotrivă relevantă în cauză este și interpretarea dispozițiilor privind durata pentru care se poate aproba prelungirea raporturilor de serviciu. Iar în acest sens Curtea confirmă argumentele echipei Niculeasa Law Firm, prin care s-a arătat că prelungirea anuală a menținerii în funcție reprezintă o posibilitate pusă la dispoziția funcționarului public care a obținut acordul pentru menținerea în funcție pe o perioadă mai mică de 3 ani (din motive de oportunitate apreciate de conducătorul instituției/autorității publice ori pentru că de așa manieră a fost formulată cererea funcționarului public), iar nu o obligație a acestuia.
Ca atare, învestită cu dezlegarea unei probleme de drept ce a generat de-a lungul timpului practică judiciară neunitară, Curtea stabilește că aprobarea prelungirii raporturilor de serviciu produce efecte pentru întreaga perioadă cuprinsă în acord, fără a fi necesară reconfirmarea anuală.
Nu mai puțin impresionantă este soluția din perspectiva efectelor pe care le produce. Astfel, anulând Ordinul de ministru și infirmând revocarea, Curtea vine să restabilească justul echilibru inclusiv în plan material, prin obligarea Ministerului Educației la plata despăgubirilor constând în diferența dintre sumele pe care fostul Președinte al ARACIP le-ar fi încasat cu titlul de drepturi salariale şi sumele încasate efectiv cu titlul de pensie de la data comunicării Ordinului de revocare și până la data la împlinirea celor 3 ani cu privire la care acordul de prelungire a raporturilor de serviciu a produs efecte.
CAB confirmă definitiv caracterul nelegal al revocării fostului Președinte ARACIP, reprezentat de Niculeasa Law Firm
- Details
- By R.T.
- Hits: 500
Dincolo de aspectele de ordin procedural, soluția obținută de echipa Niculeasa Law Firm este remarcabilă prin raportare la chestiunile substanțiale analizate și deslușite de către instanța de contencios administrativ, într-un litigiu ce a antamat probleme complexe de drept ivite la granița dintre dreptul administrativ și dreptul muncii.