Bondoc și Asociații își consolidează practica de litigii și arbitraj prin promovarea Ioanei Katona pe poziția de Partener

Bondoc și Asociații SCA a anunțat azi promovarea Ioanei Katona ca avocat asociat (partener). Ioana are o experiență vasta, cu foarte multe succese în litigii complexe de drept administrativ și fiscal, drept al energiei, sănătății, insolvenței și drept civil, incluzând litigii din domeniul imobiliar și societar. 



În continuarea unei activități merituoase de 10 ani in cadrul firmei, Ioana Katona devine avocat asociat în cadrul departamentului de litigii și arbitraje al Bondoc & Asociatii. Ioana are o experiență vasta, cu foarte multe succese în litigii complexe de drept administrativ și fiscal, drept al energiei, sănătății, insolvenței și drept civil, incluzând litigii din domeniul imobiliar și societar.

„Promovarea Ioanei reflectă recunoaşterea de către  colegi și clienți a talentului şi eforturilor unui avocat deosebit. Se înscrie, de asemenea, natural, în strategia Bondoc și Asociații de continuare a dezvoltării în următoarea perioadă cu recunoașterea, totodată, a meritului și contribuțiilor celor dedicati profesiei si care ies în evidență”, a spus Lucian Bondoc, managing partner al Bondoc și Asociații SCA.

“Lucrez împreună cu Ioana de mulți ani și mă bucur mult de promovarea ei ca partener al firmei. Sunt convins că practica de litigii va continua să crească în ritm alert în următoarea perioadă, iar cooptarea Ioanei ca avocat asociat va crește capacitățile noastre de gestionare eficienta a numeroaselor mandate complexe din portofoliu», a adăugat Viorel Dinu, partener coordonator al departamentului de litigii și arbitraje al Bondoc și Asociații.

Firma numără în prezent 42 de avocați, inclusiv 10 parteneri.