Cum lucrează și în ce proiecte sunt implicați avocații din echipa de Dispute Resolution de la Stratulat Albulescu, care a reușit să obțină victorii în peste 90% din litigiile în care asigura reprezentarea clienților

 

Cazuistica SAA din segmentul de Dispute Resolution este bogată, diversificată, caracterizată prin proiecte provocatoare ale unor societăți multinaționale, start-up-uri cu avânt puternic și persoane fizice de renume. Practica de litigii este dinamică, numărul de mandate fiind într-o continuă creștere, cu precădere în materia dreptului comercial și a disputelor de dreptul muncii. „Proiectele noastre privesc probleme juridice sensibile și atipice, nefiind o casă de avocatură care să urmărească litigii standard, de volum, ci proiecte complexe în care măsura pregătirii juridice și a implicării noastre față de client să fie evidențiată. Din punct de vedere al echipelor implicate, tendința este una de stabilizare și expansiune, generată pe fondul volumului generos de mandate”, explică Roxana Catea, Managing Associate SAA.

Numărul mandatelor pe care echipa firmei de avocatură le-a primit, în prima parte din 2021, este unul semnificativ. Roxana Catea subliniază faptul că, având în vedere efervescența și pasiunea ce caracterizează avocații din departamentul de litigii, mandatele noi au devenit parte din fluxul firesc al activității SAA, cu accent în prima jumătate a anului 2021 pe dispute contractuale, litigii de muncă, litigii societare și în general, proiecte ce vizează o anumită reorganizare a unui domeniu sau a unui business.

„Am constatat că, cel mai probabil, pe fondul pandemiei, clienții și-au reevaluat prioritățile și au decis reprofilări ale activității, în vreme ce alții și-au reconstituit business-ul de la zero, prin cooptarea unor noi parteneri contractuali și prin renunțarea la colaborările ineficiente. Din această perspectivă, litigiile în care am fost implicați în această primă jumătate a anului 2021 provin din domenii diverse, începând de la asigurări, energie, farma, fitness, beauty, IT, sănătate, HoReCa, drept imobiliar, construcții și până la industria divertismentului și presă. Alte litigii au vizat contestarea cu succes în contencios administrativ a unor acte emise de autoritățile publice pe fondul pandemiei sau pe fondul controalelor excesive din această perioadă, inclusiv autoritățile de reglementare din domeniul de supraveghere, precum și apărarea intereselor clienților noștri în vederea împiedicării deschiderii unor proceduri de insolvență. În privința persoanelor fizice renumite ce ne-au contactat pentru sprijin juridic, am remarcat o preocupare intensă a acestora pentru prezervarea reputației, față de diverse atacuri mediatice gratuite”, detaliază avocatul.

Astfel, paletei de clienți fideli ai societății li s-au alăturat start-up-uri cutezătoare și promițătoare, a căror abordare disruptivă de business, asociată unei conduite comerciale corecte, a facilitat rezultate frumoase și muncite, ce încununează cu satisfacții profesionale dedicarea avocaților.

Sensibilități juridice există în toate domeniile economice


Analizele specialiștilor relevă faptul că litigiile pe care le gestionează SAA nu sunt cantonate într-un singur segment economic și nici nu s-au arondat unei singure arii de practică, dată fiind diversitatea clienților, asociată hățișului legislativ al pandemiei, ce a generat litigii atipice.

Preponderent, disputele s-au axat pe zona financiară, farma, fitness, drept imobiliar și de asigurări, iar o componentă valoroasă a activității avocațiale a constituit-o asistența pre-litigioasă, în cadrul disputelor contractuale, asistența și reprezentarea juridică în scopul suspendării și anulării actelor administrative emise de Guvern și de diverse autorități, asistarea și reprezentarea persoanelor fizice în vederea reparării prejudiciilor reputaționale, precum și asistența și reprezentarea juridică în procedurile de insolvență inițiate împotriva clienților SAA. „Frecvența litigiilor de un anumit gen a fost generată și de specificul ramurii de activitate a fiecărui client, care, după cum am subliniat, se caracterizează prin diversitate”, punctează Roxana Catea.

În ceea ce privește clienții, profesionistul SAA a remarcat două tendințe principale: în primul rând, clienții fideli ai societății au intensificat proiectele juridice, inclusiv în materie de litigii, iar noii clienți au fost, probabil, atrași de gradul de reușită al litigiilor administrate de societate și au abordat echipa pentru proiecte similare, despre care au aflat din industriile lor.

„Profilul clienților a suferit ușoare modificări, în sensul că ni s-au alăturat preponderent societăți multinaționale sau cu acționariat complet străin. Domeniile acestora sunt diversificate, astfel încât clienții noștri sunt cu precădere societăți multinaționale cu o prezență semnificativă în domeniile Real Estate, Asigurări, Farma, Sănătate, Fitness, Beauty, precum și persoane fizice cunoscute în zona divertismentului, HoReCa și presă. În plus, practica de dreptul muncii a înregistrat o dezvoltare susținută, printr-o serie de proiecte de consultanță pre-litigioasă care s-au concretizat în diverse mandate de asistență și instanță recurente, în funcție de tipul de reorganizare internă utilizat de client”, completează avocatul.

Roxana Catea spune că succesul echipei SAA este dat de cele două atuuri pe care avocații din departamentul de litigii al societății le-au cultivat. Este vorba despre experiența profesională și adaptabilitatea, atât la tipologia clientului, cât și la specificul litigiului, astfel încât fiecare proiect nou început sau preluat pe parcurs se dezvăluie și se dezvoltă armonios, în deplinătatea potențialului său juridic.

Recrutări importante în pandemie și multe dosare de la clienți noi


Anul 2020 a fost unul bun pentru echipa SAA. Astfel, firma a recrutat o serie de avocați cu o bogată experiență, primind, în același timp, multe mandate de la clienți noi, societăți de top în domeniile în care activează (servicii private de sănătate, retail, asigurări, consumer products, bancar). De asemenea, a primit în continuare mandate de la clienții tradiționali ai firmei, care de-a lungul timpului au constatat ex propris sensibus profesionalismul avocaților SAA și au legat relații frumoase de conlucrare, aceștia venind către firma de avocatură ori de câte ori întâmpină o problemă juridică.

„În plus, am reușit să obținem victorii în peste 90% din litigiile în care asigurăm reprezentarea clienților noștri, indiferent de aria de drept vizată (drept fiscal, dreptul muncii, răspundere contractuală, dispute între profesioniști, drept societar, acțiuni imobiliare) sau de poziția avantajoasă sau neavantajoasă deținută de client în litigiu. Practic, în anul 2020, am constat o creștere a numărului de mandate în departamentul de litigii, dar și o creștere calitativă în ceea ce privește profilul clientului și natura disputei”, amintește Adriana Dobre, Counsel SAA.

Avocatul susține faptul că firma are foarte multe mandate pe care le gestionează în Departament de Dispute Resolution, fiecare dosar având componente care ridică probleme.

Astfel, printre disputele de anvergură și care presupun probleme de drept interesante, specialistul indică două dintre litigiile de drept fiscal.

„Unul dintre cele mai complexe mandate pe care le-am preluat, în ultima perioadă de timp, este chiar cel din urmă proiect preluat, un dosar fiscal complex, de competența în primă instanță a Curții de Apel, având o miză de peste 10.000.000 de Euro. Acest dosar a fost preluat de către noi cu un pas înainte de dezbaterile pe fond, mai precis, înainte de discutarea utilității probei cu expertiza în specialitatea fiscalitate. Complexitatea proiectului provine, dincolo de momentul atipic al preluării dosarului, din volumul înscrisurilor justificative și al documentelor specifice, care fac obiect al analizei noastre, dar și, în mod evident, din implicațiile financiare pe care prin cuantumul lor, aceste obligații fiscale stabilite suplimentar o au asupra viitorului afacerii. O altă fațetă a amplitudinii proiectului este determinată de problema de drept supusă atenției instanței, care se află la limita mai multor domenii de practică, respectiv, pe linia de demarcare între dreptul Uniunii Europene și dreptul muncii potrivit legislației naționale, implicând problematica de a se stabili regimul fiscal al unor sume de bani care primesc calificări și denumiri diferite în dreptul național și, respectiv, în dreptul unional ”, exemplifică Adriana Dobre.

Un alt proiect menționat este tot un litigiu fiscal, a cărui complexitate rezidă, de această dată, în modalitatea concretă în care s-a realizat inspecția fiscală.

 „Dacă de cele mai multe ori, pentru a se determina de către organele de inspecție fiscală cuantumul obligațiilor fiscale suplimentare, se solicită persoanei verificate realizarea unor situații centralizate complexe, în cadrul proiectului nostru, pentru a determina cuantumul impozitului/taxei pe clădire datorată de contribuabil ca urmare a aducerii unor îmbunătățiri imobilului în discuție, au fost avute în vedere, prin însumare, toate achizițiile de bunuri și de servicii care au fost utilizate în aducerea de îmbunătățiri (de la fețe de masă, șuruburi, vopsele și trafaleți, la elemente mai complexe, de tipul unei pergole). Practic, în cadrul acestui dosar, fiind evident faptul că sporul de valoare adus imobilului prin îmbunătățirile realizate nu putea fi echivalent cu valoarea însumată a tuturor achizițiilor de bunuri și servicii realizate în vederea aducerii de îmbunătățiri la imobil (în regim propriu), am fost nevoiți, cu ocazia contestației administrative, să apelăm la suportul clientului în vederea realizării unor situații centralizate, care să evidențieze modalitatea în care fiecare achiziție a fost integrată într-o anumită lucrare de îmbunătățire sau o alta. Așadar, am fost nevoiți ca, împreună cu clientul, să realizăm o muncă ce ar fi trebuit în mod uzual să fie realizată de către organul de inspecție fiscală (sau de către client, ca urmare a solicitării organului de inspecție fiscală). Soluția obținută de noi în această speță este una foarte interesată, întrucât am reușit, în faza contestației administrative, să obținem admiterea contestației, anularea deciziei de impunere, cu consecința dispunerii reverificării. Ulterior reverificării, obligațiile stabilite în sarcina clientului se aflau aproape la nivelul a jumătate din obligațiile stabilite inițial cu ocazia inspecției fiscale. Mai mult decât atât, urmare a reverificării am formulat și punct de vedere față de proiectul de RIF (rezultând din reverificare), punct de vedere care nu numai că a fost avut în vedere, ci a condus la modificarea constatărilor realizate cu ocazia reverificării și la înjumătățirea (o dată în plus) a obligațiilor fiscale suplimentare rezultate ca urmare a activității de inspecție fiscală”, mai spune Adriana Dobre.

Avocatul face precizarea că, în acest an, SAA a reușit performanța de a obține soluții favorabile în mai multe contestații administrative, organul de soluționare a contestației îmbrățișând argumentele experților și dispunând refacerea inspecției fiscale.

Adriana Dobre nominalizează și alt mandat complex care implică solicitarea de asistență în două dosare interdependente, vizând stabilirea cuantumului despăgubirilor datorate de Statul Român pentru exproprierea unor loturi de teren evaluate la peste nouă milioane de euro.

„Specificitatea acestor litigii este dată de faptul că reclamanta deținea o suprafață mai mare de teren din care au fost expropriate patru loturi, în doua etape succesive, în final clientul rămânând în proprietate cu aprox. 30.000 de mp de teren. Această modalitate de derulare a exproprierii și terenul rămas în proprietatea societății au generat semnificative dificultăți în ceea ce privește determinarea despăgubirilor, mai ales sub aspectul beneficiului nerealizat (adică profitul anticipat a fi obținut de client ca urmare a realizării dezvoltării imobiliare pe acel teren). Un aspect interesant în speță este acela că într-unul dintre dosare s-au realizat rapoarte de expertiză de către trei experți, niciunul nefiind 100% corect sau convergent cu un altul. Pentru aceste motive, in faza căii de atac a apelului, am solicitat și s-a admis suplimentarea probatoriului, prin completarea raportului de expertiză întocmit în fond de către aceiași experți, care deja cunoșteau speța. Din punct de vedere procedural, această soluție este insolită (dar eficientă), deoarece în mod normal o instanță ar fi dispus refacerea expertizei”, susține avocatul.

De asemenea, un alt dosar complex a presupus îmbinarea cunoștințelor specifice de procedură civilă cu cele de insolvență și drept comercial (întrucât litigiul a avut la bază o poliță de asigurare încheiată în perioada de aplicabilitate a Codului Comercial). Miza acestui dosar se ridică la pretenții în valoare de peste un milion de euro și vizează recuperarea unei sume plătite de asigurător către beneficiarul unei polițe de asigurare ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale de către asigurat.

„Aspectele particulare ale litigiului sunt date de eforturile noastre de a atrage răspunderea solidară a unuia dintre membrii unei asocieri în participațiune, de insolvența reclamantei și a unuia dintre membrii asocierii în participațiune, de încercarea pârâtului de a găsi cât mai multe mijloace pentru a tergiversa soluționarea procesului (început din anul 2017). Din aceste motive, insolvența reclamantei (clientul nostru) și a unuia dintre pârâți provoacă dificultăți în gestionarea cazului, deoarece reclamanta este în faliment, iar pârâtul încearcă să tergiverseze soluționarea cauzei în speranța de a obține respingerea cererii de chemare în judecată pentru lipsa capacității procesuale active (dacă reclamantul aflat în faliment ar intra în dizolvare și ulterior s-ar radia)”, mai spune Adriana Dobre.

Mandate spectaculoase


Dar fiind specificul acestei arii de practică, pentru un litigant, fiecare mandat este privit în individualitatea sa și reprezintă o bătălie unică, în care avocatul investește pricepere și pasiune, astfel încât caracterul grandios al unui litigiu nu suportă termen de comparație.

„De altfel, ne ghidăm după principiul potrivit căruia fiecare mandat și fiecare client este la fel de important, din perspectiva implicării și a rezultatelor urmărite, astfel încât gradul de atenție este proporțional cu pasiunea avocatului ce gestionează respectivul proiect. Dintre dosarele gestionate, menționăm cu titlu exemplificativ asistarea unei renumite societăți de asigurare din România în disputele cu unitățile reparatoare, a căror valoare depășește 1 milion EUR, inclusiv în pricini ce vizau deschiderea procedurii falimentului societății de asigurare, în care am obținut soluții emblematice, cu caracter definitiv, ce vizau încadrarea unităților reparatoare în “creditori de asigurări” cărora nu le este recunoscut dreptul de a solicita deschiderea procedurii falimentului, ca urmare a deținerii unor creanțe de asigurări, în accepțiunea legii. Un alt mandat complex a privit obținerea unor soluții în cadrul procedurii speciale a ordonanței președințiale privind înlăturarea materialelor defăimătoare propagate în spațiul public prin intermediul unui canal TV, a unui canal YouTube, a unor pagini de Facebook și prin presa scrisă online. De asemenea, un alt mandat a concretizat o soluție de respingere a unei cereri de anulare a unui proces-verbal de recepție ca efect al faptului că acesta nu reprezintă act administrativ, conform dispozițiilor legale. Gradul de complexitate al acestor mandate s-a manifestat și prin valorile acestora, ce depășesc frecvent 1 milion EUR în cazul persoanelor juridice sau 1 milion RON, în cazul persoanelor fizice”, precizează Roxana Catea.

Litigatorii SAA sunt implicați și în mai multe arbitraje. De curând, casa de avocatură Stratulat Albulescu a extins echipa de arbitraj și litigii prin cooptarea Sofiei Cozac, avocat și arbitru, cu o experiență de peste 14 ani în domeniu.

„În general, consultanța acordată clienților se îndreaptă înspre alegerea arbitrajului în favoarea Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, dar și în favoarea Curții de Arbitraj ICC Paris, predominând arbitrajul în construcții și în domeniul Energy. Departamentul de arbitraj este în expansiune, preponderentă fiind la acest moment consultanța și asistența în negocieri pre arbitrale, ca etapă preliminară a soluționării diferendelor arbitrale”, declară Sofia Cozac, Counsel SAA.

Având în vedere că firma de avocatură este una generalistă, care acoperă toate gama de servicii juridice de care au nevoie clienții, în portofoliul de proiecte apar toate tipurile de dispute. „În cadrul departamentului avem avocați specializați și în materia dreptului penal, însă facem precizarea că din rațiuni reputaționale alegem de cele mai multe ori să fim alături de partea vătămată, respectiv clienții noști agenți economici, care au fost victimele unor fraude comise de partenerii lor de afaceri sau chiar de proprii angajați”, subliniază Adriana Dobre.

De asemenea, sunt destul de frecvente situațiile în care avocații sunt implicați în spețe multi-jurisdicționale sau în spețe cu element de extraneitate, deoarece SAA este parte a TerraLex, una dintre cele mai mari reţele internaţionale formate din case de avocatură independente. Rețeaua este alcătuită în momentul de faţă din 155 de firme membre din 100 de ţări şi numără peste 19.000 de avocaţi.

„Prin prisma apartenenței la această rețea, avem acces în mod constant la proiecte cu componentă de internaționalitate. Astfel, societățile de avocatură afiliate rețelei ne abordează ori de câte ori au o speță ce cuprinde și elemente supuse dreptului român”, explică Adriana Dobre.

În concret, avocații SAA au contribuit la realizarea diverselor chestionare pe probleme de Dispute Resolution vizând mai multe jurisdicții. De asemenea, au asistat o societate de avocatură parteneră în proceduri contencioase paralele derulate în Italia și România, izvorul obligației fiind raportul de asigurare. Litigiile au fost închise prin tranzacție.

În plus, în contextul unei dispute cu un distribuitor din România, le-au fost solicitate de către un importat jucător mondial activ pe piața de consumer products, propuneri de îmbunătățiri ale clauzelor prevăzute în draftul de contract de distribuție utilizat în mai multe jurisdicții, spre a evita situații precum cea întâmpinată cu distribuitorul român.

De curând, avocații SAA au asistat și o entitate din Ungaria într-o tranzacție menită a stinge un potențial litigiu cu o persoană fizică notorie din România, care ar fi fost de competența instanțelor din Ungaria.

”În plus, nu sunt rare nici situațiile în care ne confruntăm cu părți din state diferite care au derulat relații comerciale, fără a avea un acord scris încheiat, care să includă clauze privind dreptul aplicabil sau instanțele competente, caz în care cu titlu prioritar va trebui să lămurim această chestiune”, a adăugat Adriana Dobre.


 
Tendințe, evoluții, riscuri

Experții SAA subliniază faptul că problemele economice specifice acestei perioade grele pe care întreaga planetă o traversează pot da naștere unor litigii, în special de dreptul muncii sau legate de insolvențe.

„De asemenea, lipsa de cash ar putea sa stimuleze anumite societăți să demareze proceduri pre-litigioase sau litigioase cu privire la anumite pretenții mai vechi, care nu au fost valorificare până în prezent. Spre exemplu, recent ne-am confruntat cu o solicitare din partea unei societăți active în sectorul media în Germania, care ne-a cerut asistența, abia după ce partenerul său contractul (o companie de top activă în domeniul telecomunicațiilor din România) a notificat faptul că o parte din sumele rezultând din facturile emise lunar au devenit prescrise. În plus, lipsa de cash sau fluctuațiile din economie pot avea și efect asupra bugetului de stat cu consecințe în intensificarea activității de control a organelor fiscale asupra agenților economice. Aceste inspecții efectuate de organele de control vor genera ulterior noi litigii fiscale. O altă categorii de litigii care apare la orizont este cea a dezvoltatorilor imobiliari împotriva autorităților locale, care prin orice mijloace (nu doar suspendarea PUZ-urilor de sector, ci și refuzul de a pune pe ordinea de zi a CGMB anumite proiecte care îndeplinesc toate condițiile legale) stopează dezvoltări imobiliare, în care s-au investit sume considerabile de bani. De asemenea, nu trebuie să uităm faptul că în ultimii ani Consiliul Concurenței a fost foarte activ, aplicând amenzi semnificative societăților ce operează în diverse domenii de activitate”, explică Adriana Dobre.
 



Echipa s-a mărit în pandemie

În prezent echipa de Dispute Resolution a firmei Stratulat Albulescu este formată din șapte avocați cu grade de senioritate diferite și cu specializare spre anumite categorii de litigii.

Astfel, Departamentul de Dispute Resolution este coordonat de Adriana Dobre (Counsel) și Roxana Catea (Managing Associate), iar recent s-a alăturat și Sofia Cozac (Counsel) pentru dezvoltarea practicii de arbitraj.

Echipa coordonată de Adriana Dobre este compusă din Raluca Constantin și Mihai Iorga, doi avocați cu experiență, dedicați și talentați. Echipa Adrianei este specializată în litigii fiscale și de contencios administrativ, litigii imobiliare, litigii de dreptul muncii, insolvențe, dispute contractuale.

Echipa coordonată de Roxana Catea este compusă din Andreea Stanciu și Robert-Emanuel Popa-Badea, doi avocați tineri, cu mult entuziasm profesional. Echipa Roxanei este specializată în litigii comerciale, litigii privind asigurările, litigii de drept societar și dispute contractuale.

„Strategia firmei este a de oferi asistență juridică clienților săi în toate tipurile de dispute cu care aceștia se confruntă, alocând proiectul în funcție de competențele fiecărei echipe, spre a beneficia de know-how-ul dobândit anterior, astfel încât speța să fie soluționată cu succes într-un interval optim de timp. Prin cooptarea unor avocați cu o amplă experiență și reputație profesională, urmărim dezvoltarea portofoliului de clienți și în mod special a celor care pot să genereze litigii de anvergură și cu expunere. În ultimul an am constatat deja o îmbunătățire calitativă semnificativă a mandatelor în care suntem implicați. Practic, ne dorim în continuare să fim percepuți de către clienți ca o firmă full service, care oferă servicii juridice la cele mai înalte standarde de calitate, dar la costuri mai avantajoase decât cele practicate de alte societăți de avocatură”, a conchis Adriana Dobre.